Floating Sadness

Nu înțeleg ,tu schimbat?!Asta e  imposibil și nu-mi voi face iluzii prea mari căci n-are rost.

Requiem for a dream

     Visurile sunt atât de prețioase încât cred ca toți am face orice ca să le atingem. Dorința prezentă mereu, oriunde, de a reînvia trecutul îndepărtat dar în care eram fericiți pare imposibil de realizat.Vroiam sa scriu iar despre tine, căci filmul acesta de care mi-am amintit ne descrie viața pe jumătate amândurora. Voința de a alunga singurătatea, de a avea un viitor sigur, pot fi atât de puternice încît ne distrug.Îmi stârnești sentimente și stări de contradicție pe care pur și simplu nu le pot pricepe.
     Tu ai fugit ca întotdeauna, asemenea unei persoane lașe și fără un dram de orgoliu când, într-un final conștiința ta, cam vagă te-a determinat să-ți ceri scuze.A fost mult prea târziu, chiar dacă n-am recunoscut acest fapt. 
      E iar noiembrie, un noiembrie fără consolări și promisiuni, chiar sec aș putea spune.Notele de pian mă dezgustă în prezentul ăsta sumbru, firul de care erau legate suavele sunete s-a rupt și odată înnodat, rezultatul a fost dezastruos.M-am obișnuit cu melancolia și dacă ți-as zice două vorbe nu m-ai recunoaște.
Aș afirma cu seninătate că te urăsc datorită faptului că tu, involuntar, m-ai sfărâmat în mii de bucăți minuscule pe care nu le găsesc oricât m-aș strădui.Savurează-ți victoria, căci nu vei mai găsi niciodată o persoană care să te accepte așa cum ești tu.
        Ai ales mereu calea întortocheată și acest lucru te va costa scump într-o bună zi..
   

Come home! I miss you.

Nu-mi merge nimic in ultima vreme.Am nevoie acuta de tine, dar momentan nu se poate nimic, tu nu esti dispus sa-ti asumi riscurile unei eventuale prietenii statornice.Nu intelegi, sunt sigura, cum nici eu nu inteleg uneori.Astept de prea mult, crede-ma pe cuvant te rog, esti singura persoana de care am nevoie.Ce trebuie sa fac ca sa-ti demonstrez ca merit sa-mi acorzi incredere si o mica sansa, minuscula daca se poate?
Nu-mi trebuie nimic altceva, vreau sa stiu ca tu esti bine, acolo, unde esti si ca uneori te gandesti la mine.Singurateatea asta ma ucide incet dar sigur...si stii asta, doar ca nu acorzi importanta.

. si de la capat

https://forthebrokenhearted.wordpress.com

Thinking...

Priveam catre genele tale lungi, arcuite si de culoare nisipului.Pareau ireale in lumina soarelui care batea direct pe fata ta alba.
Contemplam in tacere, multumindu-ma doar sa-ti raspund cu cate un zambet sincer.Confuzia parca disparea in acele momente, stiam exact ce trebuia sa fac dar nu puneam in aplicare.Am incercat sa-ti explic dar ma pierdeam printre gandurile ce-mi sagetau la intervale regulate mintea.
Totul parea pueril, parca prea simplu si-mi placea faptul ca fata ta aducea inca a unui copil cu ochi mari, albastri.

sigur...

M: iti zic eu, inaite sa plec ma gandeam cam cate pierd eu cu plecarea asta si nimeni n-o sa stie ce simt eu aici.
A: pana la urma ce a fost a fost
M: da..anu` trecut pe vrmea asta, acum iar suntem in martie ...timpul trece prea repede.
A: a trecut mult timp
M: exact... poate la vara o sa fie altfel
POATE
mereu intervine poate
A: tot aici s-a ajuns.

Lasa-ma, dispari!duteeeeee

o mie de cuvinte.

Era destul de tarziu si noaptea era stapana pe dealul impanzit de case pe care ma aflam.Priveam pierduta spre locuintele in care domnea linistea si somnul.O casa mica, luminata si plina de oameni mi-a dezvaluit ca drumul era gata.Am pasit sfios alaturi de ei peisajul fiind dezamagitor.Mi s-a propus sa ma alatur altor doi, in cealalta camera incalzita si am urmat sfatul dupa cateva vorbe insistente.Intr-adevar nu ma simteam absolut deloc in largul meu printre ceilalti adulti, imbratisarile sincere ma lasau rece.
Am pasit in camera alaturata si caldura m-a cuprins, era foarte placut fata de frigul aspru pe care a trebuit sa-l suport pentru o perioada relativ scurta de timp.
Diferenta intre cei doi pe care i-am gasit acolo era izbitoare.Mi-a atras atentia in primul rand ochii lui caprui, privirea patrunzatoare m-a scurtat pe interior de parca ar fi putut afla ceva doar citindu-ma, fara vorbe.In schimb, ochii ei erau albastrii, obositi probabil din cauza nesomnului si a durerii.Ea s-a chinuit sa para amabila, intrebandu-ma de liceul pe care vroiam sa-l urmez.
-Hogas, stiinte sociale.
-Um...si eu tot acolo am fost, mi-a supus in timp ce privirea ei parea tot mai interesanta de conversatia ce abea incepuse.
Am continuat o vreme sa vorbim despre liceu si facultate iar replicile lui m-au facut sa cred ca am langa mine o persoana desteapta, pe care as fi vrut sa o ascult la nesfarsit.Dezvaluindu-i pasiunea mea pentru istorie, m-a aprobat spunand:
-Inteleg ca iti place din cauza profesoarei, insa aceasta profesoara este limitata, nu-i asa?
Am ramas uimita, pregatindu-ma sa imi sustin punctul de vedere cat mai tare.
-Stai putin, gandaste-te, profa e buna pe domeniul ei de asta te-a atras.Insa oamenii de tipul asta sunt limitati, cum am mai zis, analizeaza lucrurile si nu te pripi in alegeri.
-Ai dreptate...
-Istoria o poti studia si singura, ca un hobby.Ce ai mai vrea sa descoperi?
-Nu stiu...civilizatii antice: atlantii, mayasii, aztecii...
-Subiectele sunt interesate dar din pacate cam fumate.Vrei sa dezvolti mai mult, n-ai decat, fa-o.
Conversatia a atins foarte multe subiecte, eram impresionata de cate stia el si intr-un fel ciudat ma provoca sa-mi testez cunostiintele pe care le-am adunat de-a lungul anilor de la oamenii si din scoala.
Capatand note usor personale informatiile mi-au prins bine si cred ca m-au ajutat.E un fel de revelatie din aia: uau, ce-am descoperit.Pe care dupa cateva zile o uiti dar pe moment iti lasa urme adanci. XD

I NEED HELP!

Acum stiu

Imi esti ca un strain, cu toate ca mi-ai spus foarte multe lucruri despre tine, oricum nu vreau sa iti pun la indoiala credebilitatea..ar fi un dezastru pentru mine.

In principiu cred ca pe tine nu te-a interesant sinceritatea mea si revenirile tale ma poarta in niste stari adanci de melancolie amara.Imi gasesc alinarea din nou in note triste de pian, adancindu-mi sentimentele pe care le port de ceva timp.Si-am incercat din greu sa te alung din gandurile mele.O perioada am reusit, insa deznodamantul nu a fost fericit.

Te-as ruga sa te evapori printre razele calde de soare care ne inconjurau si-mi mai doresc ca atunci cand norii dispar de pe cer, culoarea sa nu-mi mai aminteasca de ochii tai.Nu ma pot consola doar cu faptul iluzoriu ca tu esti bine acolo, intelege asta.Aici intervine egoismul meu, care imi e intiparit bine in caracter, am nevoie de tine.Poate doar cateva vorbe..insa nu inganate in sictir.

Vad cum te indepartezi cu pasi grabiti spre un nou loc necunoscut mie.Imi marturisesti lucruri pe care nici macar nu le-am intuit, plec capul acceptand orice imi spui.Dezamagirea nu mai conteaza acum cand lista de greseli capata proportii ingrijoratoare.Incerc sa ma multumesc ca m-am luptat pentru o cauza pierduta in lumina naucitoare a universului pe care eu singura mi l-am creat.

Prefer sa te pierd de tot decat sa te mai implor la nesfarsit.Oricum, de acum in colo voi astepta ziua cand franturile rupte din trecut se vor spulbera de tot si vom avea curajul sa ne spune amandoi tot ce avem pe suflet.Pana atunci mai ingit inca o data in sec cu mintea pusa la zid in timpul in care ma pierd in ceata.O ceata pe care numai prezenta ta o poate inlatura.Momentul in care te vei hotari sa-mi sari in ajutor e critic caci cu cat ma afund exista sansa sa nu ma mai poti salva din bratele nesigurantei.

Momentan ma straduiesc sa uit absolut tot ce-a fost.Vreau sa-ti atribui tie toate esecurile si toate lacrimile varsate in amintirea ta dar din pacate e in zadar.Presimt ca asta e preludiul sfarsitului.. nu pot anticipa actiunile tale pe viitor dar, contrar a ceea ce se spune, speranta a disparut acum mult timp.

Stii ca n-are niciun rost sa-ti zic ca eu inca astept sa vii, nu?

Titlu: n-am idee...

Totul pare iar frumos...si iar aparentele minunate ma cuprind.Nu te cred, n-am incredere in tine...doar pentru ca nu vreau.

Incercand sa inteleg

Contureaza-mi vag trecutul..
Folosind idilice nuante de azur
Si da-mi voie sa ard incet
Steagul alb ce-mi e de prisos,
Atunci cand disting vag mirosul prafuit si antic
Din care au mai ramas doar fantasme departate.


Dozeaza-mi cu grija tristetea,
Si-ncearca daca poti, in revenirea ta,
Sa m-ocolesti cu pasi nepasatori, privind
Cum eu ma straduiesc din rasputeri
Sa descalcesc aceste ate de cristal
Din fina panza de paianjen in care...

Inevitabil m-am blocat.

Si doar in cazul in care vei uita

Adu-ti aminite de urmele acelea vagi din trecut.Nici unul nu mai stim prea multe, adevarul e ca a trecut prea mult timp.

Poate ca ai vrut doar sa-mi ranesti orgoliul... n-ai reusit, imi pare rau.Poate ca am fost insesizabil afectata in momentul in care au aparut acele elemente noi.Vroiam sa-mi ramai prieten, a fost ceva timp totusi.Insa nu te poti dezbara de vechile obiceiuri la fel ca si mine de fapt.Totusi cred ca in eventualitatea in care scopul tau nu a fost atins te vei stradui sa ma ranesti in alte feluri.Afla ca nu voi mai lasa de la mine niciodata.
Zambetele mele au fost la fel de seci si de false la fel ca si presupusele tale sentimente.Nici nu-mi doresc sa vezi ce-am scris dar banuiesc ca vrei sa iti savurezi in liniste victoria pe care "ai obtinut-o".
Cand ma gandesc la vorbele tale denaturate raman indiferenta, a disparut si gustul ala amar.
Nici nu te-as mai saluta cand te-as vedea, prea multa lipsa de respect.Nu-i asa?

Claire

Cum ai zis, ne complicam viata.Insa daca n-ar mai avea atatea cotituri si obstacole ar disparea si momentele de fericire printre clipele amare.
Oamenii merg mai departe, n-ai ce sa le faci si lucrurile zise sunt niste ecouri ale unor ganduri abstracte.Eu incerc sa deslusesc mesajele dintre randuri si vorbe.Am zis multora ca nimeni nu-ti vrea binele tau mai presus de al sau.
De o vreme ma tot intreb daca regretele isi au rostul.Sunt prea multe intrebari in legatura cu niste persoane ce mi-au lasat urme adanci.Unele s-au cicatrizat dar altele inca persista, facandu-ma sa ma gandesc mai bine.
Ne intelegem reciproc chiar daca uneori mai pun aceeasi intrebare sacaitoare.Gresesc mult, enorm chiar dar ma straduiesc sa invat din toate lucrurile prin care am trecut.Inevitabil si oricat mi-as dori de mult nu pot sa schimb cu nimic trecutul ala sumbru ce ma priveste cu ochi negri din spate credeam ca am ingropat totul undeva sub o piatra fragila.Picaturile de ploaie si-au facut datoria, au crapat totul aducand la suprafata amintiri nefaste.Mi-e greu, chiar daca toti imi spuneti ca-mi sunteti aproape.
Mihnea, cata dreptate ai avut cand ai zis ca atunci cand ai prieteni esti cel mai singur, el se simte foarte bine acolo mai nou.De ce am impresia ca nu-l voi mai vedea niciodata?
Speranta moare ultima dar doar atunci cand crezi.

De vorba cu el.

-..ai mustrari de constiinta? cuvintele prea mari parcurgeau sirul melodios al curiozitatii lui firesti.
-Nu, dragul meu, nu am avut niciodata.Sunt aceeasi insa acum vad lucrurile din jurul meu din alta perspectiva, cu totul si cu totul diferita.
-Ofensator, mereu ai vrut sa fii ca mine, am fost idealul tau.
-Vei fii dezamagit sa afli ca nu voi putea niciodata implinita complet...acum am alte modele, tu ai disparut de pe acea lista.
-Esti cinica.
Ma privea in ochi, dar nu avea absolut niciun efect.
-Sunt onesta, iar tu mi-ai fost o fantasma indepartata.
-De ce imi incredintezi tocmai acum aceste confesiuni tarzii?
-Din cauza ca ar trebui sa te priveasca, ai bantuit prea mult timp prin visele mele, ti-am incredintat lacrimi amare ce abea in acest moment s-au risipit.
-Frunzareste, te rog, prin trecut sa vezi ca nu a fost asa.
-Crede-ma..asta a fost principala mea activitate in acesti ani in care tu ai fost departe.Fiecare clipa petrecuta cu tine, fiecare fraza a ta a fost pastrata intr-un sertar ce acum este gol insa.Nu mai am nevoie de prezenta ta; nu ai fost in stare sa-mi starnesti interesul dupa ce te-am cunoscut intru-totul.
-Insa...
-Insa mi-ai preocupat ganduri, zile, nopti in care erai singur printre gandurile mele, da, dar a trecut... la fel cum toate trec.Frustrarea a persistat indeajuns pana sa reusesc sa relatez totul cu indiferenta.Pe tine indiferenta nu te poate atinge, nici nu te poate rani..esti imun.

A intors capul indepartandu-se de mine.Adevarul mi-a sustras inima din invelisul greu de plumb care m-a constrans atata amar de timp..

:)

''Bine-ai venit.''
''Mersi.Putem sa o luam de la capat avand incredere unul in altul?''
''Desigur, mereu am tinut la tine.Tu simti ceva?''
''Da, cand ma gandeam vreo 3-4 ore...si ma gandeam ca nu mai e nimic...''
''Intr-adevar, nu stiu daca are vre-un efect dar...te iubesc.''
''Are si eu te iubesc.''



Avand ca dovada postarile de acum ceva timp [cateva luni] imi dau seama ca fac o greseala imensa...imi zic ca nu va mai fi la fel si ca el nu minte.Argumentul palpabil ajunge dupa aproximativ 30 de secunde in cosul de gunoi.

Drumul e lung, suntem doar niste copii...poate ca tu chiar vrei sa vii...poate.

Si pana la urma imi dau seama ca nu pot sa te invinovatesc deoarece n-am stiut si nici n-am sa stiu ce ai tu in cap.Am ajuns iar la granita dintre dezamagire si speranta, sentimente? nu stiu daca sunt..poate ca e doar o dorinta ce nu se poate infaptui din diverse cauze.

Vara trecuta n-am simtit nevoia sa-ti stiu prin preajma prezenta... erai aici si credeam ca sunt in siguranta.Aberez, ce siguranta pana la urma nu ma asasina nimeni.

Oare ne vom facem planuri ce se vor spulbera?
Nu stiu, nu stiu la ce sa ma astept de la tine, revenirea m-a uimit.Am zis ca n-o sa mai plang niciodata...absolut niciodata si-am mai zis ca n-o sa-mi mai pese, dupa cum se vede sunt departe de o stare de nepasare.

Nu mai scriu nimic de acum, nu mai vad rostul.

...

:| nu credeam ca o sa fie asa si totusi a fost.Ciudat, dar chiar doare...prea tare.

Si stii ce-i trist?

Ca acum am cea mai mare nevoie de tine.

Pustiit

Sumbru, tacerea devine din ce in ce mai apasatoare in mintea ei.Priveste cu indiferenta, consternata, peisajul ce multora li s-ar parea cel putin sublim...trece cu vederea faptul ca lucrile ce o inconjoara capata forme obscure.Se complace din ce in ce mai mult intr-o stare ce nu ii prieste insa suporta cu greutate cilpele ce se perinda monoton.
Incearca sa-si clarifice visele si ambitiile dar totul este vid, nu are idee ce vrea pe viitor si nici macar prezentul nu-i prezinta mari sperante.
Doare, doare prea tare pentru cat poate suporta, limita a fost depasita de mult si punctul a fost pus...incepe sa planga, nu mai e nimic de facut; absolut nimic.

:|

Ce ar face daca ar fi in locul ei acum?L-ar abandona fara sa-i zica nici macar o ultima vorba.
Dar ea n-are puterea si stie asta extraordinar de bine, s-a obisnuit cu ideea ca atunci cand este cu el sa afiseze un zambet dulce care o distruge extrem de lent.Cand ajunge acasa simte o usurare imensa, isi dezvaluie adevarata personalitate si e fericita ca poate renunta la acea masca.
Ii revine mereu acel capitol invechit si uitat din trecut, amintirile o sacaie pana cand ajunge in pat cu ochii in lacrimi dupa ce citeste conversatiile de acum un an.
Incepe sa se gandeasca pentru a mia oara...cum ar fi daca tu n-ai fi plecat niciodata.

All is black.

As vrea sa-i zic ca nu e totul cum pare si ca sub ochii astia albastri zace un suflet ce mai are putin si cerseste afectiune.Nici doza zilnica de nicotina nu-si mai face efectul.
Mihnea, vin-o naibii in tara.Mi-e dor de tine.

Si totusi, ceva lipseste

Totul pare gri, chiar daca fericirea aparenta se transforma cate odata in fericirea absoluta.

Zambesti si te simti high fara sa iei ceva, cam asta e totul; durata conteaza in orice caz.

Privesc eu superficial?
Este foarte posibil.

Nu-mi mai reiau odata afirmatiile ce ma privesc, am incercat sa le explic tuturor cum sunt, de ce sunt asa.Concluzia lor a fost ca m-am maturizat prea devreme,n-au vrut sa priveasca totul in profunzime urmarind motivele.Eu ma straduiam, fara sens insa.

Si stiti ce, m-am saturat sa scriu pe blog totul voalat..insa de la o vreme am dat prea tare frau liber sentimentelor pe care nici eu nu le inteleg cu adevarat.

Sunt confuza, imi rasuna prea multe intrebari in cap..si raspunsurile sunt undeva deasupra mea unde eu nu pot ajunge indiferent de cat m-as stradui.

Lucrul, sentimentul poate, care-mi lipseste e la fel ca raspunsul intrebarilor, nu stiu care este, poate ca e o chestie banala...usor de obtinut, cu putin efort.Intrebarea e daca-l voi avea vreodata.

Story.

Se-ntrezaresc prin nascociri ce le ingani
Lumini latente si lacrimi...suferinte

A fost candva, spui o poveste,
Despre-o ruina antica de castel

In care-n loc de regi, regine,
Printi, printese si curteni

Erau doar suflete egale,
Niciunul nu era mai presus.

Umbre de ingeri se mirau
Caci fiecare ecou..era la fel.

Insa nimic n-a rezistat
Din simplul fapt ca:

EL a conceput omul.

So what?

De maine nu-mi mai pasa.
Am asteptat, am sperat ca te indrepti si alte lucruri.. zadarnic insa.Au fost prea mari asteptarile, ti-am cerut prea mult?
Nu cred dar pana la urma sunt alegerile tale stupide, consider eu.Nu-ti mai zic nimic si nu ti-am mai zis..
E aiurea sa te tot uiti la telefon si sa astepti sa sune...nu intelegi,sunt sigura.