My dear friend,
M-ai intrebat cum era lumea mea acum ceva timp.
Atunci nu am vrut sa iti raspund atunci;dar o sa iti dau un raspuns.Poate n-o sa intelegi ce voi scrie..sau ma vei privi altfel de acum incolo.
Deci,nu vreau sa o mai lungesc.
Lumea mea era un loc izolat, departe de toti chiar daca ei erau la 2 metri de mine.
Probabil ca ma priveai in timpul orelor cum aveam privirea fixa si nu eram atenta.Nu, nu ma geandeam...eram doar departe, de diriga si de colegi.
M-am retras acolo chiar daca eram inconjurata de prieteni si de alti oameni.Am indurat multe si nimeni nu stie asta, aveam nevoie de cineva care sa ma faca sa cred ca lumea nu e tot timpul trista.
Le-am incercat pe toate de dragu` experientiei..am gresit..mult,n-am invatat nimic din greseli poate ca o sa le repet, nu recunosc detaliile din prima,ma pierd si ma las purtata de instinct actionand de cele mai multe ori impulsiv.
Si totul in viata mea a devenit o poezie fara sfarsit, la care eu ma chinui sa gasesc o rima convenbila...unde nimic nu e roz, dar totul este turcoaz.
Toti cred ca ma cunosc foarte bine, dar aproape nimeni nu ma stie exact cum sunt..nici eu.
Nu am inteles niciodata sentimentele, sunt mai imprevizibile decat mine.Poate ca nu le voi intelege niciodata..hate can be love.
Poate o sa ma invete cineva sa inteleg ce simt.Stiu, asta nu se poate invata...dar astept sa apara acel cineva.
Am inceput multe lucruri in acelasi timp, n-am reusit sa termin nimic.A zburat timpul, am facut ce am vrut dar nu am avut starea aia de multumire.
M-am apucat de multe ori sa scriu carti, o persoana mi-a spus ca ar iesi o carte "extraordinara" din tot ce am trait.Tot ea imi spunea "suflet chinuit"...mi-a fost alaturi cand nu aveam pe nimeni; dar legatura s-a cam pierdut.
Cred ca inca mai are caietul cu poeziile mele pe care mama vroia sa il rupa...sau eseele.
Mi-a aratat afectiune si fata de ea puteam sa renunt la masca mea permanenta, mi-a dat sfaturi cand aveam nevoie si m-a facut sa renunt la planurile mele utopice.
N-am vrut niciodata sa imi fac planuri de dinainte.Vroiam ca totul sa vina de la sine,pentru ca in cateva secunde planurile facute de cateva luni se pot narui.
Prezentul imi dadea fiori atunci.. asteptam viitorul..insa nu a fost nimic cum am prevazut.Am urat faptul ca pentru el am renuntat la tot, la conceptiile, visele, gandurile mele.
As fi vrut niste explicatii, dar o las balta; nu o sa ma mai incred niciodata in faptul ca discutiile pe mess pot compensa faptul ca nu era aici.
Poate ca din toate astea am invatat ceva, chiar daca am simtit ca lumea mi se darama cand altii nu puneau baza pe ce ziceai tu.
Reusea sa intorca totul pe 7 fete, sa cred ca juca cu cartile pe masa...si ma faceai sa cred cu totul altceva decat adevarul atat de mare si luminos din fata ochii mei.
Cand voi uita toate astea, cand nu va mai fi nimic am promis ca nu o sa mai ies din casa;ma voi retrage iar construindu-mi o alta lume.Una care sa aiba baze mai solide, in care sa ma mint si mai bine decat atunci.
Stiu ca m-am abatut de la subiect, nu mi-a fost usor..insa am spus tot ceea ce simt..cineva aprecia asta.
Andru`.
