Priveam catre genele tale lungi, arcuite si de culoare nisipului.Pareau ireale in lumina soarelui care batea direct pe fata ta alba.
Contemplam in tacere, multumindu-ma doar sa-ti raspund cu cate un zambet sincer.Confuzia parca disparea in acele momente, stiam exact ce trebuia sa fac dar nu puneam in aplicare.Am incercat sa-ti explic dar ma pierdeam printre gandurile ce-mi sagetau la intervale regulate mintea.
Totul parea pueril, parca prea simplu si-mi placea faptul ca fata ta aducea inca a unui copil cu ochi mari, albastri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu